Despre Limita...


Asa cum plutirea printre nori nu e cu putiinta decat atunci cand invingem legea firii, atunci cand invingem existenta noastra cotidiana, adevarata libertate nu are sens decat in masura in care exista limita… si in masura in care constientizam prezenta ei…

Asa cum adevarul nu se naste decat din ceea ce neaga, libertatea ia fiinta din limitele, din restrictiile ei…limita este granita absoluta care desparte spatiul finitului de cel al infinitului… delimiteaza spatiul concret, uman, de cel al absolutului, al perfectiunii, unde visele se identifica cu realitatea si unde realitatea traieste prin vis… Intr-un spatiu al libertatii se poate intampla orice. Dar tocmai pentru ca se poate intampla orice, intr-un asemnea spatiu nu se intampla nimic. Nimicul este spatiul libertatii, este “spatiul” in care totul e cu putinta si in care nu se intampla de fapt nimic.

… limita este absurdul absolut care suspenda intre a fi si a nu fi, ea primind uneori un mic inpuls din partea unei entitati biografice care tinde spre adevaratul sens al existentei, limita penduland astfel intre cele doua taramuri…cel al fiintei si cel al nefiintei. Caci a alege sa fi om, nu inseamna a alege sa fi liber. Doar sinuciderea este transferul mortii in sfera libertatii, si astfel, recuperarea nimicului ca stare anterioara a fiintei. Numai in cazul lui Dumnezeu, fiinta si nimicul coincid in chip infinit. El este in aceeasi masuta in care nu este.

Penduland, i se da individului sansa se a savura putin din identitatea divinitatii, i permite sa cunoasca partial aura sacrala a nedeterminarii, atat cat sa trezeasca in sufletul individului dorinta de a retrai acea clipa la infinit...

Din vaga lui dorinta de a eterniza momentul, el se avanta din nou spre necunoscutul care isi deschide orizontul parca numai pentru el, el continua sa creioneze linii si orizonturi ale pendularii limitei... aceste tinderi ii confera omului coordonate existentiale care ii dau sansa se a nu ramane nereperat in incercarea lui de integrare in absolut. Caci limina fara sa fie o lume a nefiintei, nu este inca una a fiintei.

Aceasta pulsatie care ii da euforia cunoasterii eternului mitizat, nu este altceva decat un mijlocitor intre el, si el insusi...omul nu se cunoaste cu adevarat decat in masura in care este pus fatza in fatza cu incredibilul, cu miraculosul existentei... abea atunci el poate afirma ca a vazut totul si ca totusi nu a vazut nimic... atunci se naste in el sentimentul de umilinta si de infantilizare pentru ca esti impiedicat sa te manifesti in noul revelat si pentru ca se trezeste in adancul tau constiinta lumii efemere careia ii apartii, si careia i-ai fost dat pentru totdeauna...

Dar ceea ce al nu stie, este ca acest fir care delimiteaza nimicul de vid si fiinta de nefiinta, uneori trecut si/sau rupt prin revelarea absolutului, dar regenerat imediat de capacitatea lui de metamorfozare, il determina pe om sa fie cand in planul concretului, cand in cel al abstractului...oriunde ar fi, inaintea ei, sau dupa ea, individul se afla intotdeauna langa limita...

Inca una. Tot de la JuJu!







Multumesc amiga! :*




* Dacă eram un anotimp … eram inceputul verii.
* Dacă eram o lună … eram mai
* Dacă eram o zi a saptamanii … eram sambata
* Dacă eram o parte a zilei … eram seara
* Dacă eram un animal marin … eram stea de mare
* Dacă eram un animal de uscat … eram iepuras

* Dacă eram o virtute … eram sensibilitatea
* Dacă eram o planetă … eram Venus
* Dacă eram un lichid … eram apa

* Daca eram un element primordial … eram focul
* Dacâ eram o piatră … eram rubin
* Dacă eram un metal … eram argint
* Dacă eram o pasăre … eram sticlete
* Dacă eram o plantă … eram mac

*
Dacă eram un fruct ... eram strugure
*
Dacă eram o leguma .. eram rosie
* Dacă eram o stare a vremii … eram zi insorita
* Dacă eram un instrument … eram pian
* Dacă eram un sentiment…eram prietenia

* Daca eram un gest… eram imbratisarea
* Dacă eram un sunet … eram tunet
* Dacă eram un cantec … eram Death is the road to awe

* Dacă eram un film … eram The Fountain
* Dacă eram un serial … eram House MD

* Daca eram o carte… eram Nunta in cer

* Daca eram un simbol… eram Ying si Yang
* Dacă eram un oraș … eram Cluj
* Dacă eram un gust … eram dulce
* Dacă eram o aromă … eram cafea
* Dacă eram o culoare … eram negru

* Dacă eram un material … eram satin
* Dacă eram o parte a corpului … eram ochii
* Dacă eram un drog … eram iubirea
* Dacă eram un accesoriu … eram pantof

* Daca eram produs de machiaj… eram dermatograf
* Dacă eram o expresie a feței … eram seninatatea
* Dacă eram o materie … eram filosofie

* Dacă eram un personaj de desene animate … eram mica sirena
* Dacă eram o formă … eram piramida
* Dacă eram un număr … eram 9
* Dacă eram o masină … eram mareeee
* Dacă eram o haină … eram rochie


Si merge mai departe laaaaa ..... Domnul Andrea !!! Nu acceptam refuz !!

Realitatea traita prin vis

Eram doi, amandoi…impreuna. Atingeri fine se contopesc cu priviri seducatoare, dorinta arde in noi si pentru noi. Nimic altceva nu mai era, nimic nu mai exista. Eram doar noi si centrul de lume creat prin unificarea trupurilor noastre. Eram impreuna si asta era totul, protejati parca de aura ocrotitoare a iubirii ce se intensifica cu fiecare gest, cu fiecare mangaiere, cu fiecare atingere... Ochii nostri vad dincolo de conturul biografic, privirea noastra patrunde pana in transparenta sufletului indemnandu-l la iubire pura, neconditionata, dumnezeiasca, la iubirea de noi.

Te ating... iti simt fiecare bataie a inimii ca si cum ar fi a mea. Mainile curg pe conturul perfectiunii tale. Incep sa te cunosc mai bine de cat ma cunosc pe mine... Ochii mei traiesc privindu-te, lumina lor arde privindu-te. Te ating si te vreau doar pentru mine, te ating si nu ma satur. In inima mea se naste dorinta de a face ca trairea sa ramana in amintirea posteritatii... de a te eterniza.

Trupurile noastre se metamorfozeaza, devenind unul... si indeferent de pozitia in care ne aflam, spiritul dragostei noastre va fi mereu la mijloc, mereu intre noi, animandu-ne in mod continuu dorinta de a fi un tot unitar in care placerea trupeasca se uneste cu spiritul.

Mi-e imposibil sa ma apar de maretia pasiunii care se naste in tine si prin tine, caci, fiind cu tine, pasesc pe un taram nou, al necunoscutului care se releva neconditionat, de la sine. Fiind cu tine nu am nimic, si totusi, am totul, nu-mi lipseste nimic. Te am pe tine, nu-mi pot dori altceva. Mi-e frica sa nu te pierd, mi-e frica sa nu mi te ia altcineva,vreo forta superioara mie, si sa nu te mai am. Mi-e frica ca nu o sa iti mai intalnesc ochii niciodata, ca mainile mele se vor ofili cand nu vei mai fi langa mine... ca trupul meu va fi secatuit de toate sentimentele ce ard numai pentru tine.

Dar eu prefer sa cred in tine, in ceea ce trupul tau spune despre noi, despre pasiunea dintre noi. Prefer sa imi ascult inima si nu ratiunea, sa cred ca tu vei fi mereu in mine si langa mine, ca vei trai doar pentru mine si prin mine, ca si viata ta se rezuma la noi, la unuinea unica care se naste de fiecare data cand te vad, cand imi apari in gand...



Imi dai puterea sa iubesc si sa cred in tine, in iubirea de noi...

Iti multumesc!

Award





Pentru inceput, le multumesc prietenilor mei JuJu si Rezza pentru ca mi-au acordat acest premiu. Sunteti niste scumpi amandoi. A trebuit sa ma gandesc putin la cele 7 lucruri definitorii ale personalitatii mele, dar va iubesc si asa... :*
Si va rog sa-mi scuzati intarzierea!
Ei bine, sa incepem....

1.Imi place sa iubesc. Iubesc oamenii, animalele, florile... in special oamenii. Imi depozitez toata increderea in ei, chiar si cu riscul de a fi dezamagita. Intotdeauna. Niciodata nu-mi invat lectia si fac aceeasi greseala la infinit. Pentru ca iubesc starea de a fi indragostita...

2.Mi-e frica de ace. De injectii, seringi, perfuzii, analize... Am oroare de spitale, medici, miros de medicamente si halate albe. Si mi se face rau cand vad sau simt miros de sange.

3.Imi place sa mananc ciocolata, inghetata si chipsuri. Si sa beau cola si cafea. Desi nu am voie. Sunt drogurile mele de zi cu zi. Nu rezist fara ele. In schimb, urasc berea si tigarile.

4.Imi plac ochii verzi. Ii ador chiar. Iubesc baietii cu ochii verzi, dar paradoxal, nici unul din fostii mei prieteni nu a avut ochii verzi. In schimb, am avut parte de niste ochi albastii minunati.

5.Simt intotdeauna nevoia de a fi copil, de a face nazbatii, de a ma prosti, de a vorbi copilareste. Dimensiunea mea ludica da pe afara uneori. Tocmai de aceea, am muuulte jucarii de plus (dar niciodata nu sunt de ajuns), iar cu unele dintre ele dorm in fiecare noapte.

6. Imi place foarte mult sa citesc, sa invat citind. Mi-as petrece toata ziua citind, daca n-ar fi scoala asta. Imi place sa primesc in dar carti. Vad in fiecare carte un pasaport catre o alta lume, precum si un mod de comunicare cu o minte stralucita de pe alte meleaguri, si alta epoca istorica.

7.Ador parfumurile. Am o colectie de peste 150 de sticlute de parfumuri. Imi place sa la miros, sa le simt, sa le vad... Dar mai ales sa le primesc. Pentru ca reprezinta un amestec utopic de arome concentrat intr-o forma deosebita.

Iar premiul va merge mai departe la... stimabilul meu coleg, Domnul Andrea!
Abia astept sa vad postarea cu cele 7 lucruri despre tine!



Arta de a ierta. (file de jurnal)

26 februarie 2010. 19 ani, sau 18 cu final nefericit?

E de la sine inteles, că după urările de “La mulţi ani!”, pupici şi îmbrăţişări urmează fireasca întrebare “Cum te simţi la 19 ani??” Ei bine, consider că e de bun augur să răspund la această întrebare acum, când ceea ce am trăit şi am simţit e încă viu înăuntrul meu, asta ca să pot să exprim într-un mod cât mai autentic tot ceea ce a semnificat această zi. Aşadar, să lăsăm povestea să curgă…




Era o zi placută, început de primăvară. Soarele începuse deja să mângâie cu razele lui pământul îngheţat. Ea… era un copil. Un copil obligat de viaţă să cunoască maturitatea mult prea devreme. Purta cununa de spini a realităţii. Viaţa a obigat-o. Nu a întrebat-o dacă vrea. Pur şi simplu, i-a furat o inocenţă histrica, pe care orice copil o are. O inocenţă care înnobilează un pui de om… şi i-a fost luată. I se citea asta pe chip, căci ochii ei înlăcrimaţi priveau în gol, la oamenii ce treceau pe langă ea ca nişte fantasme. Auzea frânturi de dialoguri. Frânturi de gânduri, frânturi de vise… dar nici unul nu se compara cu ceea ce Ea simţea. Era dialogul ei cu lumea, unde realul, în numele lucidităţii, îi răneşte fiinţa. O răneşte şi o împinge la o stare de un dor atât de profund, trăit la cote apocaliptice, încât o duce la neantizare. Un dor de copilărie. De a fi din nou copil. De a se juca. De a rade… Un dor de copilul care inainte îi era alături. Care îi aducea zâmbetul pe buze… care scotea la iveala Omul Frumos din Ea. Copilul pe care Ea îl iubea cu adevărat…

… şi sta singură. Scria. Avea în mână un caiet şi un pix. Işi aşternea gândurile, regretele, suspinele. Işi căuta cuvintele. Scria despre iubire, despre iertare… “Arta de a ierta”. Scria pentru că sufletu-i era răvăşit de greutatea acelor cuvinte, de duritatea răcelii, distanţei lui. Scria pentru că iertarea putea face ca lanţurile dintre ei să cadă, să ii poată simţi din nou apropierea. Pentru ca iertarea îi putea înfrumuseţa realitatea, o facea să simtă o nouă inimă. Poate era nevoie de această rănire, a spiritului ei, pentru ca realitatea să nu cadă o dată cu istoria, să fie salvat de vremelnicia ei. Dar tocmai acest sacrificiu, face ca realitatea să devină o alta realitate. Sentimentul autentic, rănit de sabia realului îşi lasă sângele ca jertfa, pentru că numai aşa, rănit, înfrumuseţează… Până şi patosul iubirii sacrifică cuvintele, iar iubiţii abea murmura şi se iubesc tăcând. Tăcerea iubitilor este căldura ce iese din focul în care au ars toate cuvintele de iubire. Ei trăiau Logosul, cuvântarea divină. Şi de asta avea nevoie Ea. De tăcerea trăită în doi. De iertare… iertarea nu este o promisiune, o amăgire. Este un alt prezent. Acum. Aici. Este momentul când inima omului accepta sămânţa iubirii.

Ai văzut vreodată cum iartă un copil? Ori de câte ori greşeşte şi este mustrat, plange. Dar când mama vine la el, se apleaca şi îi cere iertare, acesta o ia în brate. A iertat-o. Pentru că a iubi înseamnă a ierta. Iar a ierta înseamnă să ai încrederea că greşeala nu defineşte persoana, şi nu o reprezintă. Pentru că o persoană nu este îngrozitoare, dacă face un lucru îngrozitor. Unde e copilul din noi cand vine vorba de iertare? Când durerea ară până la sânge sufletul? Cand zidul puşcăriei regretelor ţintuieşte trupul care se lasă năruit în faţa inimii? Când prin iertare şi murmur de lacrimi descoperi zona minunii, a tainei. A eului hristic, a Omului Inimă, omul dinlăuntru… Icoana Ei, revelată prin asumarea absolută a greşelii. Işi urca etajele de suferinţă până la cer. Se prăbuşea, totul fiind risipit în amintire. O amintire vie. Cenuşa figurii lui. Al copilului ei. De care Ea avea atâta nevoie.

… dar Ea, iubea ghioceii. Ii plăceau pentru că o reprezentau: mici, albi, fragili. Asa cum era şi Ea. Ghioceii erau reflexia entităţii ei în plan natural. Vedea în florile acelea o oglinda către interiorul Ei. O ajuta să-şi cosmicizeze lumea, să-şi ordoneze gândurile, să-şi crestineze sentimentele. Pentru El, care era totul: şi muzică, şi culoare, şi liniste. Era siguranţa şi încrederea Ei într-un Noi cândva existent. Pe care vrea să-l recupereze.
...voia doar un ghiocel. cu praf de plumb pe el… să-l cureţe printr-o lacrimă de mântuire.


Iartă-mă!

19 lucruri de facut inainte de a implini 19 ani

1.Sa te vopsesti intr-o culoare turbata si sa regreti toata viata
2.Sa renunti la tocuri si sa dansezi desculta in club
3.Sa inveti sa gatesti: sa faci cozonaci, sa pui muraturi
4.Sa arunci cu baloane si pungi cu apa de la geam
5.Sa mergi cu tramvaiul si sa te strambi pe geam la oamenii din statie
6.Sa te faci de ras intr-un club de karaoke, spre distractia tuturor
7.Sa pleci cu cea mai buna prietena la mare si sa nu va anuntati iubitii
8.Sa faci baie in mare noaptea
9.Sa te plimbi in ploaie cu riscul unei raceli, ca sa nu mergi o saptamana la scoala
10.Sa furi ceva dintr-un bar
11.Sa te imbeti din sampanie
12.Sa fumezi o tigara pe acoperisul unui bloc inalt
13.Sa te impaci cu un fost iubit. DIN RAZBUNARE
14.Sa inveti sa ai rabdare
15.Sa te plimbi o zi intreaga cu autobuzul
16.Sa citesti Ion
17.Sa vezi Parisul
18.Sa scrii o scrisoare de dragoste si una de despartire
19.Sa le spui parintilor lucruri despre care i-ai mintit pana la 18 ani

Decada dragostei sau pur consumerism?( 14-24 februarie)

Valentine`s Day… Dragobete… an de an, in aceasta perioada, toata lumea alearga innebunita prin magazine in cautarea unui cadou perfect pentru jumatatea lor… Inimioare de plus, jucarii mici si rosii, care iti canta pe ritm de Celine Dion, rosesc, sau iti urla “I love you” stau agatate de toate vitrinele. Ce stupid! Cata superficialitate! De parca chitibusurile de genu suplinesc adevaratele sentimente ce pot fi nutrite de fiinta umana. De parca ochii aceia disproportionali in raport cu marimea inimioarei pot fi o oglinda catre ceea ce conteaza cu adevarat. Fete innebunite dupa lucrusoare rosii si roz, iar baietii ca o mare masa de “supusi” le fac domnisoarelor pitipoance aceste hataruri. De parca la 19-20 de ani conteaza ca mai arunci pe pat inca o bucata de panza “vorbitoare” pe care oricum o abandonezi cand pleci la Cluj la Universitate. Sau o arunci, ii dai foc, o transformi intr-o papusa voodoo in care iti infigi toate acele pe care le gasesti in cutia cu ustensile de cusut ale mamei in momentul in care relatia s-a sfarsit. Patetic! Ne-am transformat luna lui Faurar intr-o luna a unei dragoste fabricate si a unor sentimente macra `38, importata din culturi occidentale putin mai “cool”, bine fondate pe plan economic, dar nicidecum spiritual. Urmeaza, bine inteles, sa-mi pun si eu o intrebare retorica: De ce aceste inutilitati??? De ce aceste copilarii? Nimeni nu se gandeste in ziua de azi sa mai cumpere o carte? Sa ofere in dar cateva pagini legate intr-un volum? Un roman de dragoste? E atat de usor sa gasesti o carte potrivita pentru orice tip de oameni. Mari autori ca Eliade, Noica, Marques, Borges, Greene si o tona de alte valori ale literaturii universale asteapta sa fie ridicare de pe un raft de librarie si citite.

Si ca sa “satisfac” tiparele societatii de consum in care traim, trebuie sa va marturisesc ca ma macina si pe mine o curiozitate tipic feminina. Daca as merge acum prin oras si as opri tinerii din ziua de azi si i-as intreba despre semnificatiile acestor zile atat de “pasionale”, oare cati mi-ar da un raspuns plauzibil, cat mai aproape de adevar? Cred ca nici unul. Si marja de eroare este de maxim 1%. Si ca sa ajut la informarea masei de “habarnisti”, am facut si eu o mica munca de cercetare prin dictionarele de simboluri ale stimabililor francezi Chevalier si Gheerbrant, si m-am intalnit si cu prietena Wiki putin, si iata ce-am citit.

Ei bine, arhi-cunoscutul Valentine`s Day, prescurtare de la Saint Valentine`s Day, desi e o “sarbatoare” noua venita pe filiera occidentala, radacinile ei merg mult mai adanc in timp. Spre surprinderea multora dintre voi, Sfantul Valentin era un preot roman care a indraznit sa se opuna imparatului Claudiu al II-lea (nu stau prea bine la capitolul Istorie, dar asta s-a intamplat in secolol al III-lea). Imparatul era un razboinic inflacarat. A avut o armata puternica, dar rand pe rand, soldatii refuzau sa mai meaga in lupta. Claudiu credea ca barbatii vor sa stea acasa cu sotiile si copii lor, si a gasit o “solutie” la aceasta problema: a hotarat ca nici unu dintre soldatii romani sa nu se poata casatori. Valentin insa, considera ca tinerii trebuie sa se casatoreasca, si astfel oficia in secret casatorii. A fost dus in fata imparatului, invinuit de “cununare religioasa” a perechilor de indragostiti, condamnat la moarte si executat in 14 februarie 269. Astfel, Sfantul Valentin a devenit un protector al dragostei.

In traditia romaneasca, insa, dragostea se sarbatoreste de Dragobete, pe 24 februarie, acesta fiind un “echivalent” romanesc al lui Valentine`s day. Dragobetele este un personaj din folclorul romanesc care se presupune a fi fiul Babei Dochia, condiderat un petitor al animalelor, caci dupa credinta poporului, aceasta este ziua cand pasarile si animalele se imperecheaza. Astfel, Dragobetele devine o sarbatoare strans legata de fertilitate, fecunditate si renasterea naturii, iar romanii l-au transformat pe tanarul chipes intr-un protector al indragostitilor.

Ei bine, va las pe voi sa ganditi. Felul in care sunt aceste zile celebrate, chiar fac bine dragostei? Personal, consider ca Dragobelete si-a pierdut valoarea spirituala si sincera pe care o avea acum cateva secole, ca a fost tras in banalitate, tocmai prin monotonia pe care producatorii o impun unei societati moderne, de consum. Iar valentine`s Day nu face altceva decat sa adauge inca un strat de consumerism, inutil pe vreme de criza.

Abonați-vă la: Postări (Atom)